Consumed

Proiectul Consumed a în sumat o serie de acțiuni culturale, menite să sprijine tematica relației dintre dans și sănătate mintală. Produsul principal al proiectului îl reprezintă videoclipul „Consumed. Despre zbucium și regăsire” care prezintă o coregrafie originală realizată de coregraful britanic Ross Freddie Ray, dansată de balerina româncă solistă la English National Ballet, Francesca Velicu, pe melodia Amazing Grace, în Munții Bucegi, într-un cadru gotic. Acest videoclip prezintă artistul, omul, în încercarea de a depăși o pierdere și drumul acestuia către lumina, către vindecare, un drum deloc ușor, cu provocări atât fizice cât și psihice.


Tot în cadrul proiectului a fost organizat și un workshop de balet susținut de balerina româncă, solistă la Royal Danish Ballet, Marina Minoiu la locația partenerului Casa de Balet, cu participarea a 32 de elevi care studiază în present baletul classic la Liceele de Coregrafie din țară.

Workshopul a durat 2 ore și în cadrul acestuia, elevii participanți au învățat despre terapia prin dans, despre cum pot să își înțeleagă mai bine corpul și despre cum trebuie să își seteze obiective sănătoase care să îi ajute să crească din punct de Vedere personal și professional.


Următoarea activitate a proiectului a fost „ConsumeDEBATE. Despre provocările sănătății emoționale și mintale„ care a avut loc pe data de 7 iunie 2023 la Teatrul Rapsodia, avându-i ca invitați pe balerina Marina Minoiu, coregraful Ross Freddie Ray, psihologul sportiv Alina Gherghișan, campioana internațională la scrimă Ana Maria Brânză, rectorul Universității din București, Marian Preda, într-o discuție moderată de specialistul în comunicare Oana Ivan.

Dezbaterea a debutat cu proiecția videoclipului Consumed și proiecția, în premieră, a filmului de making-of al proiectului, iar apoi a continuat cu discuții pe tema provocărilor de sănătate mintală din domeniul artistic, sportive și educational. Invitații au împărtășit situații cu care s-au confruntat de-a lungul carierei lor, dar și modalități prin care au reușit să depășească aceste provocări. La finalul evenimentului, a fost transmis și un mesaj al protagonistei videoclipului Consumed, balerina Francesca Velicu.  La eveniment au participat 50 de persoane dar și reprezentanți ai presei.



Pentru a exprima cât mai bine mesajul proiectului Consumed, am organizat și o campanie de comunicare intitulată #ConsumedTalks, își propune ca, prin intermediul unei serii de interviuri cu personalități din domeniul cultural, educațional și sportiv, să aducă în discuție tematica sănătății mintale și a mecanismelor prin care provocările ce țin de acestea pot fi depășite, prin dialog, acceptare, terapie dar și prin dans. Au fost realizate 9 interviuri cu personalități publice precum Marian Preda (Profesor universitar și Rector al Universității din București), Ana Maria Brânză (campioană olimpică la scrimă), Alexandra Stan (Arist pop de renume internațional), Ross Freddie Ray (coregraf și director artistic), Dorian Boguță (actor și regizor de film), Lia Bugnar (actor, regizor de teatru și scenarist), Alice Minoiu (director artistic balet), Răzvan Cacoveanu (solist al Operei Naționale din București), Ana Maria Bucura (fotomodel de renume internațional). Interviurile au fost moderate de Oana Ivan (PiArt Vision) și sunt disponibile pe canalele de social media Ars Gratia Regalia, unde au fost vizualizate până în present  de aproximativ 144000 de persoane.

Consumed este un proiect co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național. Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.